Cheile Olanesti - 1 Mai

   A venit 1 Mai si anul acesta. Ce sa facem, unde sa mergem? Prognoza meteo este foarte proasta pentru toata saptamana, ba chiar mai mult, prima zi din mai fiind descrisa pe site-urile meteo ca startul unei perioade cu temperaturi mai scazute si cu ploi si furtuni in V, SV si centrul tarii. ASA SI ?!...- am zis noi -  HAI LA MUNTE!

   In ultima clipa ne-am hotarat sa mergem cu bicicletele la Cabana Cheia, Parcul National Buila-Vanturarita. Traseul initial ar fi trebuit sa fie acesta: Baile Olanesti - Cantonul Silvic Manzu - Saua Prislopel - Cabana Cheia, numai ca noi am cam incurcat treburile si am ratat poteca ce se desprinde in dreptul Cantonului Manzu din drumul forestier si care face legatura cu forestierul ce urca din satul Cheia spre Cabana Cheia. Ratand aceasta rascruce nu am facut decat sa ne indepartam, fara a ne dam seama, din ce in ce mai mult de Cabana Cheia ;).... dar nicio problema! Traseul avea sa fie superb si pe aceasta ruta, cu atat mai mult cu cat habar n-aveam peste ce minunatie de chei aveam sa dam: Cheile Olanesti.

   Deci: am plecat dis de dimineata din Craiova spre Olanesti unde am lasat masina intr-o parcare cu plata (3 lei) pentru restul zilei. Am montat bicicletele, ne-am echipat rapid, am baut o cafea si ne-am alimentat cu ceva bere ;).

abia astept sa ne cumparam suporti de bicicleta pt. portbagaj ;)

   Trecem puntea de lemn peste raul Olanesti si intram pe forestierul care pentru cateva sute de metri este presarat cu beton si asfalt. O poza, doua si incepem urcarea.

in statiune poti vedea diverse specimene dintre care: zgarciul cu costum mirosind a naftalina si taranul de oras iesit la promenada in "trelingul" de duminica

nici nu stiam noi inca ce dracu' urma sa ne astepte...

   Plecam la drum si trecem pe langa tabara Olanesti (50lei casuta si 90lei camera la cabana), dam de o statie de epurare a apei pe stanga dupa care urmeaza o poiana mare si neteda, numa' buna pentru campare, asta daca ai loc de manelisti, gunoaie (aruncate aiurea cu toate ca exista doua tomberoane) si tarani veniti sa-si spele masinile in rau. Tot aici cocotata pe o colina inverzita este si o manastire cu o arhitectura tipica zonei si flancata de doi brazi imensi. Trecem un pod betonat peste apa si lasam in urma un fel de cabana-canton (paraginita) folosita drept dormitor pentru muncitorii de la exploatarea forestiera din zona. De aici incolo adio "civilizatie" :), iar spre bucuria noastra nu mai dam decat peste un 4x4 si o dacie papuc de la bordul carora oamenii ne saluta si ne incurajaza... mai rar la noi in tara asa ceva.

   Drumul continua in conditii destul de bune urcand usor dar continuu in munte. Vegetatia este abundenta, aer curat, broaste la tot pasul, melci si cateva salamandre care trec drumul fara sa se asigure - noroc ca sunt colorate strident si le vedem din timp pentru a le ocoli.

cu hainele inca uscate si fara namol pe fata

   Dupa cum am spus vremea nu se anunta prea buna pentru munte, iar asta aveam s-o simtim cat de curand pe pielea noastra (la propriu). Incep primii stropi de ploaie... o ploaie mocaneasca ce ne exaspereaza si ne face sa ne cautam un loc de adapost. Gasim un pod sub care incercam sa ne strecuram dar, normal, eu nu am loc asa ca doar Suzy poate sa se coboare si sa se ghemuiasca stand pe o piatra de pe malul abrupt. Eu raman afara sa fac cateva poze si ma adapostesc sub coroana stufoasa a unui copac.

nici ele nu stiau ce-o sa le-astepte

ha, ha... nu, nu faceam pipi :)...

   Ploaia pare sa ne crute pentru moment asa ca iesim repede din barlog si ne continuam drumul pana ajungem la o rascruce unde tinem tot stanga pe drumul principal. O gura de apa s'un baton de ciocolata ne ajuta sa ne recapatam suflarea. Facem o poza si-i dam bataie mai departe spre Cantonul Manzu.

inca mai credeam ca o sa fie o zi frumoasa... :)))))))))))

inapoi la pedalat

   Dupa 12,5 km ajungem insfarsit la Cantonul Manzu, loc in care ar fi trebuit sa iesim de pe forestier, sa facem stanga peste rau si sa continuam prin padure pe poteca marcata cu banda galbena ce ne-ar fi scos in drumul care leaga satul Cheia de cabana cu acelasi nume. Numai ca, datorita marcajului total inexistent de pe traseu, am ratat poteca. Cu toate ca nu l-am zarit deloc pe tot traseul, marcajul banda galbena a aparut unde ne asteptam cel mai putin si anume intr-o poza :))).... da, da, intr-o poza pe care studiind-o cand am ajuns acasa am observat ca miraculosul marcaj (unicul de pe traseu) fusese chiar sub ochii nostri, pictat pe cantonul unde oprisem pentru odihna. Ca-n filmele cu, despre si pentru prosti am facut poza chiar marcajului fara sa bagam de seama prezenta acestuia... asta poate pentru ca ne invatasem cu lipsa desavarsita a lui, sau poate din cauza stropilor de ploaie care ne amenintau din nou. Din poza se poate vedea cat de "retarzi" am putut fi :)).
    Fara sa avem habar de gresala noastra am continuat urcarea in avalul Olanestiului.

drumul se bifurca iar noi continuam pe firul apei la stanga

o panta destul de abrupta urmata de un plat odihnitor

primele semne ale exploatarii forestiere (legale sau nu)

pacat ca panta nu se vede
prea bine in poza

inainte de serpentine incep
sa se vada cheile

   Numa' bine ca ne-am tras sufletul pe bustenii aia pentru ca de aici aveam sa dam cu adevarat de greu. Poate ca serpentinele ce urmau sa ne apara in cale nu ar fi fost asa o mare provocare daca nu ar fi fost atat de noroioase. Dupa ce ca panta era destul de abrupta, iar drumul serpuia destul de strans, a aparut si "mizeria" aia de namol care ne incetinea foarte mult si ne arunca de ici colo facandu-ne sa pierdem controlul directiei. Nici cand rotile si angrenajele s-au umplut pana la refuz de namol iar noi am trecut la inpins nu a fost mai usor pentru ca inaintam foarte greu alunecand prin sleaurile pline de apa.

asa arata inainte de plaoia cea mare ;)... imaginati-va cum a fost cand am coborat dupa aproape 2 ore de ploaie torentiala

Namolul se termina brusc in fata unor vagoane-dormitor ale muncitorilor forestieri. De aici inca o curba la stanga si una la dreapta pe drumul ce devenise intre timp "pavat" cu pietris, iar de aici... uau! dam de peretii stancosi ai Cheilor Olanesti. Nu apucam sa ne bucuram prea mult de priveliste ca dam de un panou indicator care ne confirma pozitia gresita. Adio Cabana Cheia! Dar nu-i nimic mergem mai departe, strabatem cheile (nu foarte lungi) si incepem iar sa urcam pe drumul plin de bolovani, pietris si noroi. Foioasele dispar usor si incep sa-si faca aparitia din ce in ce mai mult coniferele, iar intr-un colt dosit de soare dam si de un petec de zapada.

Ploaia incepe iar si din pacate nu da semne ca se va opri prea curand. Cam astea sunt ultimele poze de pe urcare. De aici in colo camera foto a stat frumos in rucsac bagata intr-o punga. Nu de aceeasi atentie a avut parte insa telefonul meu care a inotat pana s-a inecat si a subcombat prin deces :)))

   Ne oprim din pedalat cand dam de o surplomba si ne adapostim repede sub ea. Ne ingramadim ca sa nu ne ude ploaia si ne tragem sufletul. Suzy baga repede un ou fiert si niste dulciuri iar eu prepar o bautura cu vitamine si magneziu (asta asa "la oha" doar pentru fizic, psihicul fiind la pamant din cauza vremii). Stam ce stam si o luam din loc incet incet spre ceea ce avea sa fie finalul urcarii noastre, mai exact o alta surplomba (mai mica de data asta) sub care ne bagam repede pentru ca ploaia devenise torentiala si nu mai puteam continua. Ne ia frigul si incepem sa punem din haine pe noi. Stanca de deasupra capului este mica si nu ne protejaza complet de ploaia rece, iar noi stam nemiscati pentru ca lespezile de sub picioare aluneca. Incepem sa ne gandim daca sa mai inaintam sau nu.

   Trecusera deja vreo 30 de minute cand, de sus, apar cele doua masini ce le intalnisem la urcare (4x4 si papucul - cum dracu' o fi urcat ala pana acolo nu stiu...). Vazandu-ne intoiegiti de frig si uzi, oamenii binevoitori ne anunta ca prognoza meteo este din ce in ce mai proasta si ne spun ca drumul pe care ar fi trebuit s-o luam il ratasem cu 10 km in urma, lucru care ni-l confirmase si panoul din chei. Ne ofera niste tarie ca sa ne incalzim dar ii refuzam amabil respunzand in gluma: Nu multumim. Avem si noi niste bere rece in rucsac. Oamenii zambesc ne saluta si o iau la vale. Dupa inca o ora de asteptare in zadar, hotaram sa plecam prin ploaia care parca se intetise si mai mult. Ne punem pe cap cate un sac de gunoi (buni si aia in lipsa pelerinei :) ) si ne dam drumul la vale prin bolovanis. Bagam viteza pe cat puteam si pe cat ne permitea terenul dar in scurt timp aveau sa apara probleme cu franele care de la atata ploaie si namol nu mai dadeau randament. Ploaie torentiala, viteza mare, aderenta scazuta pe bolovanis, frane mai deloc, ce sa mai... combinatia perfecta pentru un kamikaze. Trecem repede de chei si ajungem la "serpentinele namoloase" pe care Suzy spune sa le coboram calare pe biciclete (ciudat dar de data asta eu am fost cel care a ezitat). Zis si facut. Adoptand zicala : ori la bal, ori la spital, ii dam pedala pe drumul ce se transformase mai de graba intr-un torent de apa, pietre si namol ce se scurgea de pe versanti. Reusim sa trecem si de asta si mai inaintam inca vreun kilometru pana cand Suzy ramane fara frane si cade, aruncandu-se intentionat pe marginea drumului intr-o curba la stnga, evitand astfel haul din dreapta . O ajung din urma si constat ca este ok. Nu ne venea sa credem ca dupa asa un impact scapase doar cu buza sparta, mana stanga luxata si ceva vanatai pe corp. Nu ne mai suim pe bicicelete parcurgand restul de 15 km pe jos, uzi pana la piele si plini de namol. Cand ajungem la Cantonul Manzu profitam de o scurta pauza la adapost si facem niste poze dar plecam repede caci drumul e lung iar noi ne taram cu greu pe langa biciclete.

Datorita toanelor ploii, pe drum ne-am udat si ne-am uscat de mai multe ori, dar cel mai nasol a fost ca s-a pus iar exact cu vreun kilometru inainte de a ajunge la masina, terbuind sa demontam bicicletele in ploaie, sa ne schimbam si sa mancam chinuiti in masina.

Asta a fost tura de 1 Mai. O tura foarte frumoasa exceptand: frigul, ploaia, namolul, hainele ude, lipsa franelor pe coborare, cazatura, mersul pe jos 15 km, foamea, durerile de picioare, bataturile.... si cred ca e destul ;)

Bike route clik pentru harta completa a traseului - powered by Bikemap