Dupa doua saptamani in care am tot amanat iesirea asta din diverse motive, iata-ne intr-un final la drum. Plecati dis de dimineata... prea de dimineata pentru unii - a se citi "Claudiu" printre randuri :)) - o luam in directia Horezu, Manastirea Bistrita.
Suntem gasca mare de data asta... 9 la numar... cunoscuti si nu prea, dar asta nu-i o problema caci portbagajul plin de mici si bere sigur ne va apropia.
Planul initial era sa facem o tura sambata, sa dormim la cort, iar duminica ceva drumetii prin zona, o pestera, o smecherie ceva... si roiu' acasa. Dar balariile pe care le visam eu la plecare nu s-au potrivit deloc cu ceea ce avea sa urmeze in aceste doua zile.
Pe scurt: prima zi am luat teapa mare cu traseul neputand sa-l ducem la bun sfarsit, n-am mai campat pe Cheile Bistritei, ne-am matrafoxat calumea cu niste tuica invechita, iar duminica s-a lasat cu un traseu "mahmur": lung, greu si datator de dureri de cap... la propriu. Dar, ca orice betie ce se respecta, dupa ce trece, iti ramane mult timp in memorie si iti aduci aminte cu placere de ea - asa si tura aceasta ;)
Vreme buna, bazaiala si glume de santier, pofta de pedalat si peisaj super! Ziua incepea bine. Forestierul intr-o stare foarte buna, urca incet incet, cu rampa lina pe langa paraul Bistrita pe care aproape de km 4 il lasa in dreapta, de aici noi lund-o la stanga pe firul altui parau (albie seaca mai degraba) ce avea sa ne dea mari batai de cap pana la urma.
 |
| Adi, Irinel, Suzy, Coaja, eu, Codrut, Claudiu, Lulu, Florin |
Dupa o traversare a paraului, in urma "bulucelii" si din cauza SPD-urilor, Codrut ia contact cu apa udandu-si gladiolele. Moment de pauza pentru uscarea sconcsilor si cateva poze "de familie" :))
Dam bataie mai departe dar suntem opriti de niste "neni", chipurile ceva sefuleti pe la exploatarea forestiera. Acestia ne anunta ca sus pe versant se taie si ca se arunca busteni la vale, in drum si ca s-ar putea sa cam doara daca trecem.
Ne oprim, ne regrupam si asteptam toti pana ce oamenii comunica cu cei de sus pentru a vedea daca este ok sa trecem sau nu. Doua-trei minute si avem ok-ul sa trecem prin perimetru.
Urmeaza o scurta catarare si drumul se termina brusc intr-o albie de rau secata. Paraul fusese captat mai sus si redirectionat. De pe bikemap eu am crezut ca aceasta albie este de fapt un drumeag ce ne va urca pe vale pana aproape de Valeanu... ghinion!... nici pe departe asa!. Ciudat este ca balalaind pe bikemap dadusem in urma cu o saptamana de un track al cuiva care zicea ca a facut si el urcarea pe valea respectiva.... pai sa-i var copaci in cur si lemne pentru iarna, ca daca dau de el il pun sa faca traseul asta in pielea goala si descult sa ne arate si nou pe unde dracu' a trecut el de bolovanii imensi, barajul intalnit in cale si rapa plina de grohotis pe care Lulu si Clau, plecati in recunoastere, n-au putut s-o urce nici macar la pas... daramite cu bicicletele...
 |
| Rocky Highway |
Oricat de mult ne-am dorit sa inaintam si oricat de mult l-am injurat pe gagiul care spusese ca facuse ruta asta, nu mai puteam continua. Vreme de 2 km am carat bicicletele in spate in speranta ca vom da de vreo carare prin padure ca sa putem taia dealul spre Valeanu, dar pauza... nimic! Gps-ul ne arata corect, pe ruta, deci asta era traseul.... nu-l ratasem. Valea s-a ingustat foarte mult, bolovanii au crescut, iar rampa s-a ascutit. Ne-am oprit epuizati cand am dat nas in nas cu un baraj.... asta a pus capac la tot. Daca pana atunci ziceam ca inaintam fie ce-o fi, de aici in colo incep sa apara semne de indoiala ca vom mai duce la bun sfarsit tura planificata.
 |
| Lulu - mereu cel mai in forma |
 |
| aici ni s-a infundat |
Codrut spune ca dupa GPS am mai avea cateva sute de metrii pana la mult asteptata carare care sa ne urce pe coama dealului. Aruncam un ochi dupa baraj dar ajungem la concluzia ca nu se mai poate. Clau si Lulu insa nu se dau batuti si merg mai departe in cercetare cat timp noi halim ceva si mai tragem o repriza de injuraturi. Dupa vreo 45 min apar si baietii cu vesti deloc bune: gasisera asa zisa poteca - o rapa cu grohotis inaccesibila. Gandul ca trebuie sa ne intoarcem ne enerveaza pe toti la culme dar n-avem ce face si o luam catinel la vale cu bicicletele in carca pana dam de forestier.
Cei 12km ramasi din coborare trec fara sa ne dam seama si ajungem repede la masini. Pe coborare observam ca nu mai avem unde sa campam.... toate locurile pe care le ochisem de dimineata, acum erau ocupate de cocalari... big problem: unde punem corturile?
Adi's Camping
Frustrati ca nu terminasem tura cum trebuie si dornici de un paharel de kerosen, punem bicicletele pe masini si ne gandim incotro sa mergem sa punem tabara si sa dam drumul la gratare. Rezolvarea vine repede cand Adi ne propune sa mergem la parintii lui care locuiesc in apropiere de Horezu si sa instalam corturile in curte, in livada.
Zis si facut. Numaidecat dam buzna peste saracii oameni, punem corturile, iar in secunda doi Irinel deja si intorcea carnaciorii pe gratar. Cand e vorba de mancare si bautura ne organizam foarte repede si bine :))
 |
| cele patru fiare infometate: Pufi, Nero, Lulu si Codrut sunt tinute la distanta de Irinel |
 |
| obiectiv in obiectiv |
A urmat o noapte "tzava", lubrifiata cu tuica veche si curata, mititei si carnaciori, atmosfera fiind intretinuta de marii maestrii ai "coardelor" vocale, respectiv instrumentale, Lulu si Adrian.... Aici tin sa mentionez ca primul se poate lauda cu o voce extraordinara dobandita in timpul orelor de pian din clasele I-IV...;)
 |
| Pufi isi da OK-ul pe track |
In afara de horcanelile lui Coaja care a sforait intr-una si pe tur si pe retur, somnul a fost placut, noaptea a fost calduroasa si a trecut... prea repede.
Iata ca a venit si dimineata, iar unii sunt foarte greu de trezit. Clau nu raspunde in niciun fel la strigatele noastre, asa ca este tarat cu forta din cort, scos din sacul de dormit si carat in brate de catre Codrut pana in curte unde noi deja devorasem micul dejun pregatit de super gazdele noastre.
In noaptea ce tocmai trecuse, nemultumiti de tura facuta si "incalziti" de tuicomicina, pusesem la cale ca azi sa facem o tura noua, lunga, cu diferenta mare de nivel si catarare pe masura. Doar ca ziua nu-i ca noaptea :)).... asa ca treziti tarziu, obositi, unii cu dureri de cap, altii infrigurati - Florin cu doua geci si sac :)) - nu mai eram atat de siguri pe noi. Insa dupa cateva verificari pe harta si vazand ce vreme frumoasa e afara ne hotaram sa plecam pe munte.
A doua zi
Destul de tarziu, aproape de pranz, plecam la drum din Valea Cernei (gospodaria unde dormisem) spre Izvorul Rece cu gandul de a urca pana in golul alpin, Curmatura Oltetului si coborare spre Polovragi. Cei 70 de km cu catarare de 2000m si altitudine maxima 2100m aveau sa fie o adevarata aventura.
Sus-josul asfaltului intins pe 8km ne incalzeste musculatura si ne face sa transpiram destul cat sa ne treaca mahmureala. Din satul Izvorul Rece parasim soseaua si intram direct pe o costisa cu pietris ce ne face sa descalecam spre varf.
 |
| pisicuta curajoasa |
Abia de aici incepea greul. Cel mai enervant era ca tot ce ne chinuiam sa cataram, imediat trebuia sa si coboram, drumul alternand sus-jos mereu.... preferam sa am o catarare puternica si lunga decat pacaleala asta de-a urcatu' coboratu'. In rest dealuri si paduri superbe cu puncte de belvedere cu panorame bestiale.
 |
| ...doar inceputul |
 |
| coborare de toamna... |
 |
| pe unde?....p'acolo?!?! |
Pana la iesirea in golul alpin bagam push-bike la greu, suindu-ne pe biciclete destul de rar. Noroc ca soarele nu mai arde asa tare, iar temperatura scade odata cu cresterea altitudinii. Singura problema este apa, aceasta lipsind cu desavarsire de pe traseu pana pe la km 25. Aici dam de niste jgheaburi si de un refugiu unde poposim la umbra.
De aici urmeaza catararea finala - cea mai lunga, ascutita si bolovanoasa de pe traseu - catarare ce ne-a scos (limbile) la peste 2000m altitudine exact inainte de apusul soarelui.
 |
| 3 km de push-bike pana pe Beleoaia |
 |
| M. Funicel |
 |
| la 2024m la baza Vf. Beleoaia 2109m |
Urmeaza pauza de mancat, baut si tremurat pentru unii :)).... erau in jur de 7-8 grade si incepuse sa bata putin si vantul care accentua senzatia de frig. Facem repede niste poze care mai de care mai zgribuliti si plecam la drum caci deja soarele apune si noi inca mai avem juma' din drum.
 |
| Vf. Nedeia 2130m |
Gresim drumul cateva sute de metrii luand-o la vale (spre bucuria noastra) spre Valea Cernei, dar din fericire Codrut ne repune pe drumul cel bun... adica iar la deal :)).
Drumul ne urca pe la baza varfului Nedeia dupa care in fata ni se arata in lumina apusului prima coborare adevarata de pe traseu. Ii dam la vale cu tupeu caci trebuie sa recuperam mult pe coborari.
 |
| "tzava" la vale...:))))) |
 |
| crestele Parangului |
Nu dupa mult timp de la inceperea coborarii drumul devine destul de bolovanos si cu adevarate cratere pe alocuri, destul de greu de evitat in lumina amurgului, cel putin pentru mine care cad fix in cap. De aici si titlul post-ului "in capatani". Incercand sa scurtez drumul pe o coborare mai abrupta impreuna cu Clau, am dat de o rampa peste care am sarit si... surpriza!.... la aterizare ma astepta un minunat sant in care mi s-a infipt roata fata virandu-se spre dreapta si aruncandu-ma peste bicicleta direct in cap. Urmari: stele verzii in primele 30 sec pana au venit baietii sa ma ridice, umar, cot si genunchi destul de "sifonati", o durere surda in zona splinei, casca sparta, frontala distrusa si mult praf pe haine :)).... acum rad, dar, chiar era s-o belesc rau...
Zguduit bine dupa tavaleala continui o parte din drum pe langa bicicleta. Ne regrupam putin mai jos unde drumul devine imposibil de parcurs pe bicicleta din cauza bolovanisului desprins. Continuam pe jos pana in Curmatura Oltetului de unde mai sunt 25km pana in
Cheile Oltetului si cam 35 pana la masini. Aici Coaja (mereu saritor), Adi si Irinel hotarasc sa o ia inainte si sa bage forja pana jos, urmand sa ne intampine cu masinile in zona Polovragi. O luam si noi usurel la vale intr-un ritm care sa-mi permita si mie sa stau in sa. La scurt timp imi moare si telefonul si se duce dracu'
inregistrarea track-ului, iar colac peste pupaza mai fac si pana... cred ca cineva m-a injurat rau de tot in ziua aia. Codrut sare imediat sa-mi schimbe camera si ajutat de Clau o rezolva imediat.
Suntem iar calare, iar in jur de miezul noptii, cam la 5 km de Pestera Polovragi suntem orbiti de farurile masinilor.... ajunsesera baietii! Ne imbarcam repede si dam drumul la caldura la maxim. Adi ne invita inapoi la parintii lui pentru o ciorba calda, dar, cu toate ca ne-a fost greu, am refuzat oferta si am plecat spre casa. Pe la 2 si ceva eram in pat pregatiti pentru un somn luuuung.
Dupa cum spune si calaretu' fara cap :)... bine ca s-a terminat cu bine. Per ansamblu a fost o tura grea dar frumoasa... La mai mare!
