Cheile Butii

    Uraaaa!!!! In sfarsit avem suporti de bicicleta pentru masina, asa ca am plecat la drum ca sa-i probam. I-am cumparat cu doua saptamani inainte, dar pregatirile cu nunta ne-au facut sa amanam putin excursia. In ciuda faptului ca suportii au fost foarte ieftini si-au facut treaba foarte bine, transportand bicicletele in siguranta pana la destinatie si anume Muntii Retezat - Cheile Butii.

      In jurul orei 10:30 eram deja trecuti de Defileul Jiului si ne indreptam incetisor spre Campul lui Neag - am mers mai "batraneste" nestiind cum se comporta suportii dar am observat ca la 95-100 km/h se comporta foarte bine. In drum ne-am oprit in Lupeni pentru a cumpara cate ceva de-ale gurii si pentru a ne "alimenta" cu langosi deliciosi asa cum numai in zona asta am mancat :).
Ajunsi la Cheile Butii am avut surpriza neplacuta sa ne intampine un angajat al cabanei care ne-a dat de veste ca cica nu ar mai fi niciun loc liber in cabana mare, dar ne poate da o camera la ...numai 130 lei/noapte ...da,da... s-o creada el si cu ma-sa ca dam atat mai ales ca era teapa pe fata: cabana mare era gol goluta, nici urma de turisti. Asa stiu romanii sa-si vanda serviciile: toti vor mult si repede, da ete ca nu le-a mers cu noi. Am coborat de la cabana 200m si la prima casa am intrebat daca nu cumva au o camera libera pentru doua zile. O doamna primitoare ne-a invitat imediat inauntru sa ne arate camera. Curatenie, asternuturi curate, frigider, baie cu dus si apa fierbinte, terasa, gratar la dispozitie... toate la 120 lei/doua zile. Pentru noi, care in 80% din excursii am dormit la cort, confortul si conditiile erau perfecte asa ca am acceptat numaidecat.

Vremea era super cand am ajuns asa ca am mancat putin, ne-am schimbat si am plecat repede la plimbare spre Valea de Pesti. In drum ne-am oprit pentru cateva poze la lacul din Campul lui Neag, lac in care cu greu ne-am abtinut sa nu facem baie deoarece apa era uimitor de calda pentru perioada asta a anului si pentru zona in care ne aflam.

vedere spre Campul lui Neag - Retezat

Dupa aproximativ 9 km de pedalat pe asfalt incepem brusc urcusul spre Cabana Valea de Pesti. De aici urmam un forestier destul de bun vreme de vreo 3 km pana ce dam de o rascruce. O placuta antica ne indruma s-o luam la stanga, iar dupa doar 1-2 sute de metrii ajungem la cabana. Aici nu spre mirarea noastra, caci multi ne povestisera despre starea cabanei, am dat peste aceeasi cabana din beton stalinist pe care o stiam inca din clasa a 8-a, perioada in care am venit aici pentru a serba banchetul de sfarsit de gimnaziu impreuna cu clasa mea si cu inca 3-4 fete mai mici ca noi, printre care si Suzana ;)....actualmente sotia mea....ce coincidenta nu?...  uau, cum suna :)).

cabana Valea de Pesti pustie si napadita de buruieni

vedere spre lacul de acumulare Valea de Pesti

o bere rece, o poza si amintiri de acum 15 ani :)

Pe o scurtatura indicata de cabanier o luam la vale urmand o poteca ingusta si abrupta ce avea sa ne scoata in drumul forestier. Dupa coborare ne suim pe biciclete si ii dam bataie la deal in cautarea Pesterii de Gheata - pestera ce se zice ca tot anul pastreaza gheata inauntru.

Drumul este superb si pustiu. Cele cateva casute intalnite in drum nu sunt locuite decat in weekend, iar restul sunt parasite. Zona este foarte pitoreasca si nepoluata. Drumul urca destul de lin de-a lungul firului apei prin padurea racoroasa de conifere. Dupa cativa kilometrii dam de urmele utilajelor lucratorilor forestieri, namolul incetinindu-ne ritmul si facandu-ne sa descalecam.

o portie buna de namol

drumul este foarte placut si relaxant

Cautand disperati Pestera de Gheata am mers si am tot mers pana cand am ajuns la concluzia ca n-are cum sa fie atat de departe (mai fusesem cand eram copii si parca nu paruse atat de departe) si am oprit pentru odihna si putina distractie prin parau.

nu, nu am hemoroizi si nici nu facusem pe mine :)))))  sunt doar buretii de la echipament

numa' bine am mai spalat-o si pe ea si m-am racorit si eu

Ne-am mai invartit aiurea in cautarea pesterii cativa kilometrii pe o poteca ce s-a infundat pana la urma si ne-a fortat sa revenim in forestier, iar acest lucru ne-a facut sa regretam ca nu ne-am documentat mai bine inainte in ceea ce priveste traseul. Se facuse tarziu si norii se strangeau deasupra noastra cand deodata in timp ce coboram am zarit printre brazi pestera. Bucuria a fost mare, iar noi am sarit imediat de pe biciclete si am urcat cei 10-15m pana la intrarile pesterii (sunt mai multe intrari), am luat putina gheata si am facut o poza. Din cate am vazut se poate intra prin 3 locuri: o intrare mare si abrupta din care am luat gheata, una mijlocie si una mica in care se intra numai pe burta. Suzy a intrat si s-a holbat putin inauntru dar neavand niciun fel de echipament la noi nu a inaintat, multumindu-se doar cu o privire la lumina frontalei.

Dupa ce am terminat cu pestera am bagat mare pe coborare pana la baraj unde am modificat putin traseul traversand imensa constructie de piatra si coborand la asfalt pe alta parte decat urcasem.

Destul cu plimbarea pentru prima zi, asa ca am mers la cabana sa halim ceva, sa bem o bere si sa ne relaxam pentru restul serii.

Bike route 1001326 - powered by Bikemap 

A doua zi

Odihniti, spalati, mancati si pusi pe treaba, plecam bucurosi de vremea buna spre Cabana Buta, aproximativ 27 km dus intors, iar ca obiectiv secundar pe ziua respectiva ne-am propus si o tura pana la Cascada Lazaru, ca tot ne era oarecum in drum.

Pe cabanier si pe sotia lui ii vazusem aici, jos in sat, trebaluind prin gospodarie, asa ca era clar: Cabana Buta inca nu se deschisese din moment ce proprietarii nu urcasera inca in munte. Asta n-a contat prea mult, cu toate ca ne doream sa mancam o friptura sau un pastrav sus la Buta. Am bagat 2 beri in rucsac si ne-am impacat cu gandul ca o sa mancam dor ceva stixuri si porumb prajit.

peisajul este extraordinar, iar pe creasta inca se mai pot vedea urmele iernii

Drumul urca destul de abrupt pe unele portiuni scurte dar iti da si timp sa-ti tragi sufletul atunci cand se domoleste mergand pe curba de nivel prin padurea racoroasa.

Toate bune si frumoase pana cand deodata se pune o ploaie de vara torentiala si pe deasupra mai da si grindina.... SUPER!!!... la dracu' cu urcarea noastra la Buta. Iar nu avem pelerine la noi si privind inspre munte observam ca nu se mai vede nimic de norii negrii ce umplusera cerul. Eram abia la jumatatea drumului si ne era ciuda ca ploaia ne strica planurile, insa dupa cum arata cerul nu parea sa se opreasca prea curand asa ca am inceput coborarea sperand ca jos nu ploua si ca putem merge macar pana la cascada.

Mai jos ploaia nu ajunsese inca - picura doar marunt. Ne-am oprit sa bem o bere langa niste capite de fan, am tras niste poze si ne-am impacat cu gandul ca tura asta n-o sa vedem Buta.

Dupa indicatiile gazdei, la intoarcere am gasit destul de greu poteca ce duce la Cascada Lazaru. Dupa ce se iese din drumul de Buta se merge pana la un pod de beton acoperit in totalitate de vegetatie si tot mai departe, tot in sus pe valea Lazarului. Aici noi am gresit si am luat-o la stanga inaintea podului si am traversat apa pe un mini baraj de beton, astfel ratand poteca spre Lazaru. Am lasat bicicletele si am pornit mai departe pe jos prin albie, prin Valea Marii. Drumul este plin de bolovani si de busteni adusi de viituri, insa este presarat cu multe cascade mici ce te imbie la o baie... nu recomand, am incercat si credeti-ma ca mi-au paralizat instant mana si picioarele.... nu vreau sa ma gandesc ce s-ar fi intamplat cu alte parti ale corpului daca intram cu totul in apa ;). N-am vazut Lazaru... dar ne-am ales totusi cu ceva de tras in poza: cascadele de pe Valea Marii.

in spate Cascada Marii

Ajunsi inapoi la cazare o punem repede de un gratarel: carnati si ciuperci brune umplute cu unt si cascaval, iar pentru gatlejurile noastre insetate bere rece si o sticla de whiskey. Ii dam zor cu focul si cu gratarul dar nu avem noroc nici de data asta caci furtuna de care fugisem sus pe munte ajungea si la noi in chei. Asa si ce daca! Raman pe pozitie si fac orice pentru carnatii aia - foamea te impinge la multe ;). Dupa vreo 5 min de stat ca prostu' in ploaie, gazda s-a milit de mine si mi-a adus o pelerina....eeeeee.... alta viata nene, asa sa tot stai si sa invarti la carnati.

de foame n-am mai stat sa le fac poza dupa, dar cred ca va puteti imagina cam cum aratau ciupercile astea cu cascavalul si untul topit prelingandu-se.... mmmmmmmmmm!!!!!!

A urmat o plimbare prin chei si prin imprejurimi (pe jos de data asta) si inapoi in cabana pentru un dus fierbinte si un somn bun. Urmatoarea zi ne-am luat ramas bun de la gazde si am plecat spre Petrosani pentru a  o saluta pe buna noastra prietena Laura cu care doar ce ne vazusem in urma cu cinci zile la noi la nunta. Surpriza a fost mare si abia am "scapat" sa nu ramanem o noapte la ea.
Asta a fost tot deocamdata dar promitem sa ne intoarcem si sa urcam la Buta... asta numai asa de-ai dracu' ca sa mancam un pastrav la gratar si sa bem un vinisor in varf de munte ;)

Bike route 1003342 - powered by Bikemap 

Cheile Olanesti - 1 Mai

   A venit 1 Mai si anul acesta. Ce sa facem, unde sa mergem? Prognoza meteo este foarte proasta pentru toata saptamana, ba chiar mai mult, prima zi din mai fiind descrisa pe site-urile meteo ca startul unei perioade cu temperaturi mai scazute si cu ploi si furtuni in V, SV si centrul tarii. ASA SI ?!...- am zis noi -  HAI LA MUNTE!

   In ultima clipa ne-am hotarat sa mergem cu bicicletele la Cabana Cheia, Parcul National Buila-Vanturarita. Traseul initial ar fi trebuit sa fie acesta: Baile Olanesti - Cantonul Silvic Manzu - Saua Prislopel - Cabana Cheia, numai ca noi am cam incurcat treburile si am ratat poteca ce se desprinde in dreptul Cantonului Manzu din drumul forestier si care face legatura cu forestierul ce urca din satul Cheia spre Cabana Cheia. Ratand aceasta rascruce nu am facut decat sa ne indepartam, fara a ne dam seama, din ce in ce mai mult de Cabana Cheia ;).... dar nicio problema! Traseul avea sa fie superb si pe aceasta ruta, cu atat mai mult cu cat habar n-aveam peste ce minunatie de chei aveam sa dam: Cheile Olanesti.

   Deci: am plecat dis de dimineata din Craiova spre Olanesti unde am lasat masina intr-o parcare cu plata (3 lei) pentru restul zilei. Am montat bicicletele, ne-am echipat rapid, am baut o cafea si ne-am alimentat cu ceva bere ;).

abia astept sa ne cumparam suporti de bicicleta pt. portbagaj ;)

   Trecem puntea de lemn peste raul Olanesti si intram pe forestierul care pentru cateva sute de metri este presarat cu beton si asfalt. O poza, doua si incepem urcarea.

in statiune poti vedea diverse specimene dintre care: zgarciul cu costum mirosind a naftalina si taranul de oras iesit la promenada in "trelingul" de duminica

nici nu stiam noi inca ce dracu' urma sa ne astepte...

   Plecam la drum si trecem pe langa tabara Olanesti (50lei casuta si 90lei camera la cabana), dam de o statie de epurare a apei pe stanga dupa care urmeaza o poiana mare si neteda, numa' buna pentru campare, asta daca ai loc de manelisti, gunoaie (aruncate aiurea cu toate ca exista doua tomberoane) si tarani veniti sa-si spele masinile in rau. Tot aici cocotata pe o colina inverzita este si o manastire cu o arhitectura tipica zonei si flancata de doi brazi imensi. Trecem un pod betonat peste apa si lasam in urma un fel de cabana-canton (paraginita) folosita drept dormitor pentru muncitorii de la exploatarea forestiera din zona. De aici incolo adio "civilizatie" :), iar spre bucuria noastra nu mai dam decat peste un 4x4 si o dacie papuc de la bordul carora oamenii ne saluta si ne incurajaza... mai rar la noi in tara asa ceva.

   Drumul continua in conditii destul de bune urcand usor dar continuu in munte. Vegetatia este abundenta, aer curat, broaste la tot pasul, melci si cateva salamandre care trec drumul fara sa se asigure - noroc ca sunt colorate strident si le vedem din timp pentru a le ocoli.

cu hainele inca uscate si fara namol pe fata

   Dupa cum am spus vremea nu se anunta prea buna pentru munte, iar asta aveam s-o simtim cat de curand pe pielea noastra (la propriu). Incep primii stropi de ploaie... o ploaie mocaneasca ce ne exaspereaza si ne face sa ne cautam un loc de adapost. Gasim un pod sub care incercam sa ne strecuram dar, normal, eu nu am loc asa ca doar Suzy poate sa se coboare si sa se ghemuiasca stand pe o piatra de pe malul abrupt. Eu raman afara sa fac cateva poze si ma adapostesc sub coroana stufoasa a unui copac.

nici ele nu stiau ce-o sa le-astepte

ha, ha... nu, nu faceam pipi :)...

   Ploaia pare sa ne crute pentru moment asa ca iesim repede din barlog si ne continuam drumul pana ajungem la o rascruce unde tinem tot stanga pe drumul principal. O gura de apa s'un baton de ciocolata ne ajuta sa ne recapatam suflarea. Facem o poza si-i dam bataie mai departe spre Cantonul Manzu.

inca mai credeam ca o sa fie o zi frumoasa... :)))))))))))

inapoi la pedalat

   Dupa 12,5 km ajungem insfarsit la Cantonul Manzu, loc in care ar fi trebuit sa iesim de pe forestier, sa facem stanga peste rau si sa continuam prin padure pe poteca marcata cu banda galbena ce ne-ar fi scos in drumul care leaga satul Cheia de cabana cu acelasi nume. Numai ca, datorita marcajului total inexistent de pe traseu, am ratat poteca. Cu toate ca nu l-am zarit deloc pe tot traseul, marcajul banda galbena a aparut unde ne asteptam cel mai putin si anume intr-o poza :))).... da, da, intr-o poza pe care studiind-o cand am ajuns acasa am observat ca miraculosul marcaj (unicul de pe traseu) fusese chiar sub ochii nostri, pictat pe cantonul unde oprisem pentru odihna. Ca-n filmele cu, despre si pentru prosti am facut poza chiar marcajului fara sa bagam de seama prezenta acestuia... asta poate pentru ca ne invatasem cu lipsa desavarsita a lui, sau poate din cauza stropilor de ploaie care ne amenintau din nou. Din poza se poate vedea cat de "retarzi" am putut fi :)).
    Fara sa avem habar de gresala noastra am continuat urcarea in avalul Olanestiului.

drumul se bifurca iar noi continuam pe firul apei la stanga

o panta destul de abrupta urmata de un plat odihnitor

primele semne ale exploatarii forestiere (legale sau nu)

pacat ca panta nu se vede
prea bine in poza

inainte de serpentine incep
sa se vada cheile

   Numa' bine ca ne-am tras sufletul pe bustenii aia pentru ca de aici aveam sa dam cu adevarat de greu. Poate ca serpentinele ce urmau sa ne apara in cale nu ar fi fost asa o mare provocare daca nu ar fi fost atat de noroioase. Dupa ce ca panta era destul de abrupta, iar drumul serpuia destul de strans, a aparut si "mizeria" aia de namol care ne incetinea foarte mult si ne arunca de ici colo facandu-ne sa pierdem controlul directiei. Nici cand rotile si angrenajele s-au umplut pana la refuz de namol iar noi am trecut la inpins nu a fost mai usor pentru ca inaintam foarte greu alunecand prin sleaurile pline de apa.

asa arata inainte de plaoia cea mare ;)... imaginati-va cum a fost cand am coborat dupa aproape 2 ore de ploaie torentiala

Namolul se termina brusc in fata unor vagoane-dormitor ale muncitorilor forestieri. De aici inca o curba la stanga si una la dreapta pe drumul ce devenise intre timp "pavat" cu pietris, iar de aici... uau! dam de peretii stancosi ai Cheilor Olanesti. Nu apucam sa ne bucuram prea mult de priveliste ca dam de un panou indicator care ne confirma pozitia gresita. Adio Cabana Cheia! Dar nu-i nimic mergem mai departe, strabatem cheile (nu foarte lungi) si incepem iar sa urcam pe drumul plin de bolovani, pietris si noroi. Foioasele dispar usor si incep sa-si faca aparitia din ce in ce mai mult coniferele, iar intr-un colt dosit de soare dam si de un petec de zapada.

Ploaia incepe iar si din pacate nu da semne ca se va opri prea curand. Cam astea sunt ultimele poze de pe urcare. De aici in colo camera foto a stat frumos in rucsac bagata intr-o punga. Nu de aceeasi atentie a avut parte insa telefonul meu care a inotat pana s-a inecat si a subcombat prin deces :)))

   Ne oprim din pedalat cand dam de o surplomba si ne adapostim repede sub ea. Ne ingramadim ca sa nu ne ude ploaia si ne tragem sufletul. Suzy baga repede un ou fiert si niste dulciuri iar eu prepar o bautura cu vitamine si magneziu (asta asa "la oha" doar pentru fizic, psihicul fiind la pamant din cauza vremii). Stam ce stam si o luam din loc incet incet spre ceea ce avea sa fie finalul urcarii noastre, mai exact o alta surplomba (mai mica de data asta) sub care ne bagam repede pentru ca ploaia devenise torentiala si nu mai puteam continua. Ne ia frigul si incepem sa punem din haine pe noi. Stanca de deasupra capului este mica si nu ne protejaza complet de ploaia rece, iar noi stam nemiscati pentru ca lespezile de sub picioare aluneca. Incepem sa ne gandim daca sa mai inaintam sau nu.

   Trecusera deja vreo 30 de minute cand, de sus, apar cele doua masini ce le intalnisem la urcare (4x4 si papucul - cum dracu' o fi urcat ala pana acolo nu stiu...). Vazandu-ne intoiegiti de frig si uzi, oamenii binevoitori ne anunta ca prognoza meteo este din ce in ce mai proasta si ne spun ca drumul pe care ar fi trebuit s-o luam il ratasem cu 10 km in urma, lucru care ni-l confirmase si panoul din chei. Ne ofera niste tarie ca sa ne incalzim dar ii refuzam amabil respunzand in gluma: Nu multumim. Avem si noi niste bere rece in rucsac. Oamenii zambesc ne saluta si o iau la vale. Dupa inca o ora de asteptare in zadar, hotaram sa plecam prin ploaia care parca se intetise si mai mult. Ne punem pe cap cate un sac de gunoi (buni si aia in lipsa pelerinei :) ) si ne dam drumul la vale prin bolovanis. Bagam viteza pe cat puteam si pe cat ne permitea terenul dar in scurt timp aveau sa apara probleme cu franele care de la atata ploaie si namol nu mai dadeau randament. Ploaie torentiala, viteza mare, aderenta scazuta pe bolovanis, frane mai deloc, ce sa mai... combinatia perfecta pentru un kamikaze. Trecem repede de chei si ajungem la "serpentinele namoloase" pe care Suzy spune sa le coboram calare pe biciclete (ciudat dar de data asta eu am fost cel care a ezitat). Zis si facut. Adoptand zicala : ori la bal, ori la spital, ii dam pedala pe drumul ce se transformase mai de graba intr-un torent de apa, pietre si namol ce se scurgea de pe versanti. Reusim sa trecem si de asta si mai inaintam inca vreun kilometru pana cand Suzy ramane fara frane si cade, aruncandu-se intentionat pe marginea drumului intr-o curba la stnga, evitand astfel haul din dreapta . O ajung din urma si constat ca este ok. Nu ne venea sa credem ca dupa asa un impact scapase doar cu buza sparta, mana stanga luxata si ceva vanatai pe corp. Nu ne mai suim pe bicicelete parcurgand restul de 15 km pe jos, uzi pana la piele si plini de namol. Cand ajungem la Cantonul Manzu profitam de o scurta pauza la adapost si facem niste poze dar plecam repede caci drumul e lung iar noi ne taram cu greu pe langa biciclete.

Datorita toanelor ploii, pe drum ne-am udat si ne-am uscat de mai multe ori, dar cel mai nasol a fost ca s-a pus iar exact cu vreun kilometru inainte de a ajunge la masina, terbuind sa demontam bicicletele in ploaie, sa ne schimbam si sa mancam chinuiti in masina.

Asta a fost tura de 1 Mai. O tura foarte frumoasa exceptand: frigul, ploaia, namolul, hainele ude, lipsa franelor pe coborare, cazatura, mersul pe jos 15 km, foamea, durerile de picioare, bataturile.... si cred ca e destul ;)

Bike route clik pentru harta completa a traseului - powered by Bikemap